Cum pe zi ce trece ne este din ce în ce mai greu să răzbim prin viața nu te mai aștepți să găsești încurajări de undeva sau de la cineva. Totuși, o plimbare pe malul Argeșelului după urzici mi-a oferit o surpriză cu un exemplu foarte elocvent că natura nu se lasă așa ușor când mi-a ieșit în cale un copac care s-a încăpățânat să crească spărgând cimentul ceaușist turnat pe marginea râului și pot să zic că atunci cimentul era ciment nu spume în ploaie ca ăsta de astăzi. Făcând cațiva pași mai departe văd operele unor specii pe cale de apariție, a unor idioți care probabil atunci descoperiseră focul și s-au gândit ei că ar fi bine să îl testeze pe un copac care probabil era mai vârstnic decât cel bătrân strămoș al neamului lor,cunoscut de ei. Făcându-le parcă în ciudă, copacul nu s-a lăsat asa ușor și a rezistat eroic să stea în picioare ( mă rog.. în rădăcini). Nici urzica șugubeață nu s-a lăsat mai prejos și a scos vârful dintre niște crengi care agonizau bătute de vânt deasupra lor și care erau destul de grele pentru statura urzicilor. Probabil că sunt foarte multe exemple oferite de natura dar eu mă bucur că am întâlnit unele foarte elocvente mai ales în ziua de astăzi când "iarna nu-i ca vara", "Băsescu nu-i ca Ponta" si nu în ultimul rând "uite autostrada, nu-i autostrada".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Baga mare!