Odata cu trecerea timpului parca s-a dus la fiecare secunda, minut, ora, zi, etc. cate o particica din marea mea ambitie avuta in copilarie. Stau uneori si ma intreb daca a mai ramas macar o mica portie de ambitie care uneori ducea la mari probleme ( si nu de matematica). Eu vreau sa cred macar de dragul vremurilor trecute ca mai e un mic graunte de ambitie undeva acolo in capul meu care asteapta un impuls primit la momentul potrivit ca sa se dezlantuie. Poate atunci va fi marea revenire si atunci voi zice ca au revenit vremurile de demult cand nimic si nimeni nu putea sa ma opreasca sau sa ma faca sa ma rezgandesc de la ceva ce imi pusesem cu mare speranta in gand sa realizez. M-am gandit ca poate vremurile astea cacacioase m-au facut sa uit de ambitie sau poate ca numeroasele esecuri m-au facut sa realizez ca degeaba ai ambitii daca nu ai cu ce sa le realizezi. Nu inteleg de ce trebuie sa trec peste promisiunile fata de cineva mai ales ca sunt complet indreptatit sa realizez ce imi pusesm in gand. Cred ca pun pe primul loc ceva ce se poate obtine mai usor decat ceea ce imi este util pe termen lung. Nu iau in seama ca incalcarea unei anumite promisiuni nu duce decat la slabirea cat mai mult a ambitiei si dauneaza clar respectului fata de mine. Uneori poti face rau altor persoane din jur daca iti respecti anumite promisiuni facute la nervi dar acum depinde si de frecventa cu, care persoana respectiva te-a enervat si daca reiese ca merita cu prisosinta sa pui in aplicare planul trebuie sa o faci ca atare fara sa te mai gandesti sau sa gasesti motive care nu fac nimic altceva decat sa lungeasca fara folos ceea ce tu credeai ca se va schimba in bine. De obicei firea omului e facuta in asa fel incat nu se poate schimba cu una cu doua , e ceva de genul: "lupul isi schimba parul dar naravul ba". Nu am vazut multi betivi sa se lase de bautura, fumatori de fumat, drogati de droguri, hoti de furturi sau mai stiu eu ce panarame de oameni de diverse activitati rusinoase. Nu zic ca nu sunt si exceptii dar in comparatie cu numarul esecurilor sunt infime. Intr-adevar trebuie sa ai o ambitie magnifica sa te poti lasa de astfel de lucruri. Odata ce ti-a placut ceva sau crezi in mintea ta bolnava ca iti face bine e foarte greu sa invingi acel ceva. De aici rezulta ca exista doua feluri de ambitii:
1. Ambitia buna se traduce prin hotararea deplina de a realiza ceva bun pentru tine sau pentru persoanele din jur.
2. Ambitia rea rezulta din ganduri rele si de omvingerea de a nu asculta de sfaturile bune date de cei din jur si de a face cat mai rau atat tie cat si celor din jur.
Acum ca tot am definit cele doua ambitii, tot mai apare o problema destul de apasatoare referitor la faptul cand nu sti sa alegi ce fel de ambitie e atunci cand e nevoie sa faci rau unora pentru ca tie sa iti fie mai bine. Poate e mai bine sa apleci principiul: "mila imi de tine dar mai mila imi e de mine", sau poate sa crezi ca sacrificand binele tau in favoarea altora, persoana respectiva va avea un moment de trasarire si isi va da sema ce bine i-ai facut si iti va fi recunoscatoare toata viata. Ultima varianta e putin probabila a se intampla doarece din cate am observa in ziua de azi e cam fiecare pentru el si atata timp cat el o duce bine nu ii pasa de nemeni altcineva decat de el/ea. Parca nimeni nu se mai simte obligat sa iti intoarca binele si asta ar trebui sa iti trezeasca ambitia de a te pune pe tine pe primul loc. Nu imi pot explica de ce eu de multe ori incerc sa fac in asa fel incat cei din jurul meu sa se distreze mai mult decat mine desi reciproca este rar pusa in practica. De acum voi pune in aplicare principiul " daca o cauti cu lumanarea..." vei gasi ceea ce cauti,
1. Ambitia buna se traduce prin hotararea deplina de a realiza ceva bun pentru tine sau pentru persoanele din jur.
2. Ambitia rea rezulta din ganduri rele si de omvingerea de a nu asculta de sfaturile bune date de cei din jur si de a face cat mai rau atat tie cat si celor din jur.
Acum ca tot am definit cele doua ambitii, tot mai apare o problema destul de apasatoare referitor la faptul cand nu sti sa alegi ce fel de ambitie e atunci cand e nevoie sa faci rau unora pentru ca tie sa iti fie mai bine. Poate e mai bine sa apleci principiul: "mila imi de tine dar mai mila imi e de mine", sau poate sa crezi ca sacrificand binele tau in favoarea altora, persoana respectiva va avea un moment de trasarire si isi va da sema ce bine i-ai facut si iti va fi recunoscatoare toata viata. Ultima varianta e putin probabila a se intampla doarece din cate am observa in ziua de azi e cam fiecare pentru el si atata timp cat el o duce bine nu ii pasa de nemeni altcineva decat de el/ea. Parca nimeni nu se mai simte obligat sa iti intoarca binele si asta ar trebui sa iti trezeasca ambitia de a te pune pe tine pe primul loc. Nu imi pot explica de ce eu de multe ori incerc sa fac in asa fel incat cei din jurul meu sa se distreze mai mult decat mine desi reciproca este rar pusa in practica. De acum voi pune in aplicare principiul " daca o cauti cu lumanarea..." vei gasi ceea ce cauti,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Baga mare!